ortooxacell kiss2022.gif Flax

Șase ani de SMURD în județul Dâmbovița

În urma cu 6 ani, în data de 05 iunie 2009, 2 (două) ambulanţe tip B au fost repartizate Detaşamentului de Pompieri Târgovişte şi Detaşamentului de Pompieri Titu.

          Aceasta este data de naştere a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) – Dâmboviţa, care a fost operaţionalizat la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa.

          Până în anul 2012, SMURD Dâmboviţa acoperea doar municipiul Târgovişte, oraşul Titu şi zonele limitrofe acestora, la nivelul judeţului existând, la acel moment, zone şi localităţi care nu dispuneau de un serviciu de ambulanţă, impunându-se necesitatea extinderii serviciului SMURD în judeţ.

          Astfel, în luna ianuarie 2012, după demersuri şi eforturi susţinute s-a reuşit extinderea acestui serviciu în oraşele Moreni, Pucioasa şi Găeşti, urmând ca un an mai târziu, în luna ianuarie 2013, SMURD-ul să fie operaţionalizat în oraşul Fieni şi comunele Corneşti, Voineşti şi Potlogi.

          În prezent, SMURD Dâmboviţa, prin cele 9 (nouă) ambulanţe SMURD (de la subunităţile de intervenţie din Târgovişte Titu, Moreni, Pucioasa, Găeşti, Fieni, Potlogi, Voineşti şi Corneşti), alături de Serviciul de Ambulanţă Judeţean, asigură servicii medicale de urgenţă, acoperind tot teritoriul judeţului, ceea ce înseamnă o micşorare a timpului de răspuns la intervenţii, o creştere a capacităţii de intervenţie şi a calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor dâmboviţeni.

          Începând cu data de 04 iulie 2011, în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Basarab I” Dâmbovița, la sediul Detașamentului de Pompieri Pucioasa, funcţionează Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență, unde se organizează şi desfăşoară ”Cursul de formare în acordarea primului ajutor calificat, privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare” pentru personalul din structurile M.A.I.

          În urmă cu 6 ani, pentru tinerii subofiţeri paramedici care încadrau cele 2 (două) ambulanţe SMURD, lipsa experienţei în domeniu nu a fost un impediment în îndeplinirea misiunilor încredinţate, aceasta fiind compensată cu dorinţa lor de perfecţionare şi autodepăşire pentru realizarea scopului propus – de a veni în ajutorul semenilor atunci când au nevoie şi a le salva viaţa atunci când aceasta le este pusă în pericol.

          În prezent cele 9 (nouă) ambulanţe SMURD sunt încadrate cu paramedici, absolvenţi ai cursurilor de formare în acordarea primului ajutor medical calificat, adevăraţi profesionişti care au căpătat experienţă în miile de intervenţii la care au participat şi miile de vieţi omeneşti salvate.

          Aceştia sunt salvatorii noştri în ţinută „roşie ca focul” cu care ne mândrim, sunt paramedicii SMURD care, indiferent de condiţii, pe caniculă sau ger, pe ninsoare, vânt sau ploaie, 24 de ore din 24, îşi fac meseria ca adevăraţi profesionişti.

          În data de  24 septembrie 2010, ca o răsplată a muncii lor, cu prilejul aniversării a 20 ani de la înfiinţarea SMURD în România, paramedicii dâmboviţeni au primit drapelul SMURD pe care îl poartă cu mândrie la toate festivităţile la care participă.

          În cei 6 ani de activitate, SMURD Dâmboviţa a intervenit la 30.143 cazuri, acordând ajutor medical de urgenţă sau descarcerare la 29.785 persoane (27.401 adulţi şi 2384 copii).

          La împlinirea celor şase ani de activitate SMURD în judeţul Dâmboviţa, ne exprimăm preţuirea şi admiraţia faţă de paramedicii care încadrează echipajele SMURD, mulţumindu-le tuturor pentru devotamentul şi profesionalismul de care dau dovadă în nobilele misiuni de salvare a vieţilor omeneşti, urându-le multă sănătate, fericire şi putere de muncă. LA MULŢI ANI !

          Cu ocazia împlinirii a şase ani de la operaţionalizarea SMURD în judeţul Dâmboviţa, vineri – 05 iunie 2015, între orele 10:00 – 14:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa organizează “Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul inspectoratului (Detaşamentul Târgovişte), cât şi în toate subunităţile din judeţ (Detaşamentul Pucioasa, Garda Fieni, Detaşamentul Moreni, Garda Corneşti, Detaşamentul Titu, Garda Răcari, Detaşamentul Găeşti, Garda Vişina, Garda Potlogi şi Garda Voineşti).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media