A plecat într-o lume mai bună asistentul medical Constantin-Titu SIMION… Peste 60 de ani a fost „vindecătorul” iubit de oameni, din câteva sate: Mănești, Ungureni, Drăgăiești, Căprioru, Tătărani.
Era „doctorul” de suflet, alerga cu bicicleta lui fermecată de dimineața până seara târziu, neobosit, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu o vorbă bună pentru oamenii din jurul său. A fost dăruit de Dumnezeu cu înțelepciune și omenie, cu vorbă blândă și chip senin; el a știut să aline durerile, să ajute generații întregi de locuitori din satele comunei Mănești. Și nu numai.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Capela Bisericii din Mănești, iar slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 30 iulie, de la ora 12.
Drum lin printre stele, om bun!