kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Prinși de jandarmi la furat de conducte

Doi bărbaţi, care au sustras conductă metalică din zona împădurită dintre localităţile Măneşti şi Teiş, au fost prinşi de jandarmii dâmboviţeni.

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe zona localităţilor Măneştii-Teiş, a depistat în zona împădurită dintre cele două localităţi două persoane, care sustrăgeau mai multe bucăţi de conductă metalică.

În urma verificărilor efectuate de personalul jandarmeriei, s-a stabilit că bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani, după ce au decopertat solul, au sustras trei bucăţi de conductă metalică, în lungime totală de aproximativ 25 metri, dintr-un tronson aparţinând unei societăţi comerciale.

Persoanele intenţionau să transporte cu ajutorul atelajelor hipo materialul feros sustras în cantitate de aproximativ 600 kg, la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării acestuia.

Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de constatare, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de “furt calificat”, actele urmând a fi înaintate instituţiei abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media