Pentru prima serie de bilete de tratament balnear din anul 2013 au fost alocate în mod automat Casei de Pensii Dâmboviţa, 63 de bilete.
Data intrării în staţiune este cuprinsă în perioada 17 – 20 aprilie 2013. Biletele se pot achiziţiona de la sediul CJP în perioada 16- 17 aprilie a.c., de la ghişeul compartimentului „Bilete de tratament”, la parterul instituţiei.
Pentru acest an, cererile se pot depune cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni în care se solicită biletul. Cererile se completează numai pe formularul aprobat şi se pot transmite prin poştă, fax, e-mail sau se pot depune personal la Casa de Pensii.
Criteriile de acordare, noul formular de cerere şi lista aprobată pentru prima serie sunt afişate pe site-ul instituţiei şi la sediu.