Direcția pentru Protecția Copilului Târgoviște a luat deja măsuri în cazul copilului cu care se juca minorul care a fost transportat aseară în stare gravă la Spitalul Bagdasar Arsenie din București, după ce a căzut pe scări de la etajul al treilea. Potrivit informațiilor oferite de Cerasela Gurgu, purtător de cuvânt al Direcției Județene pentru protecția Copilului, prietenul minorului transportat la București, în vârstă de 13 ani, a fost preluat în regim de urgență într-un centru pentru copii abuzați, după o primă evaluare făcută la domiciliul acestuia, unde locuia cu tată și bunica, mama fiind plecată la muncă în străinătate.
Urmează, însă, o evaluare detaliată deoarece se pare că, deși acesta nu are frați, locuia și cu alți verișori în casă.
Cazul urmează să fie prezentat înstanței de judecată, care va decide dacă minorul va rămâne în plasament sau va fi redat familiei.
În ceea ce privește cazul copilului care a ajuns la spital după ce și-a zdrobit capul de ciment, în urma căzăturii, acesta va fi evaluat de Protecția Copilului, prin anchetă la domiciliu, după externare. În prezent, mama copilului se află cu fiul său în spital, la București.
Deocamdată, se află în derulare ancheta poliției.