kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Polițiștii vor să prevină furturile de la sat. Vezi cum!

Prevenirea şi combaterea furturilor, în special a celor de animale şi din locuinţe reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, mai ales că un procent mai mare al furturilor se înregistrează în mediul rural, față de mediul urban.

În acest context pe 9 septembrie, structurile de prevenire, în colaborare cu efectivele de ordine publică şi poliţia de proximitate au desfăşurat o activitate de informare şi responsabilizare a cetăţenilor cu privire la cauzele şi factorii care conduc la săvârşirea de furturi precum şi consecinţele acestor fapte.

Acţiunea s-a desfăşurat pe raza localităţilor Pătroaia şi Ludeşti, prilej cu care au fost distribuite cetăţenilor 600 de pliante ce conţineau informaţii şi sfaturi preventive.

Captureg

Capturem

Proprietarii au fost atenţionaţi referitor la faptul ca animalele lăsate nesupravegheate la pășunat pe câmp sau pe marginea drumului, îndeosebi pe timpul nopții și la distanțe mari de locuință, constituie o pradă uşoară pentru infractori.

De asemenea, poliţiştii au venit în sprijinul localnicilor cu o serie de recomandări referitoare la măsurile minime pe care trebuie să le adopte pentru ca bunurilor lor să nu cadă în mâna infractorilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media