Românul e inventiv și creativ, mai ales atunci când crede că e mai deștept decât sistemul. Așa s-a întâmplat și în cazul cardurilor sociale oferite cu ajutorul fonduri europene pentru a sprijini persoanele vulnerabile în contextul creșterii accelerate a inflației.
Pseste 63 000 de carduri au fost deja blocate, iar unele dintre motive sunt chiar surprinzătoare. Pe de o parte, au fost blocate cardurile în cazul în care nu exista în sistem toate datele corecte despre persoana care deține cardul. Au fost descoperite carduri pe numele decedaților, căci dacă tot votează măcar să primească și ei o pâine. Și cardurile persoanelor care locuiesc în altă țară sau al alt domiciliu față de cel declarat au fost închise. În plus, au fost identificate și situații în care veniturile unui beneficiar depășesc limita admisă pentru acordarea acestor carduri.
Cardurile sunt destinate cumpărării produselor alimentare. Astfel, orice card cu care se achita produse nealimentare va fi blocat. Deși achiziționarea de alcool și tutun nu este permisă, mulți români au încercat să facă acest lucru, iar acum nu vor mai beneficia de aceste carduri. Unii dintre ei, mai întreprinzători din fire, s-au dus cu cardul direct la păcănele.
Din pricina acestor evenimente, guvernanții au luat decizia de a reevalua categoriile de persoane care să beneficieze de un astfel de sprijin. Așadar, următoarea tranșă de bani ar putea să nu mai ajungă la toată lumea.