kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Peste 200 de dâmbovițeni ar putea să nu mai primească alocații de la stat. Vezi motivul

217 dâmbovițeni care nu și-au achitat datoriile la stat în anul 2014 riscă să piardă indemnizația pentru creștere copil oferită de stat. Potrivit informațiilor oferite de Mihaela Matei, purtător de cuvânt al Agenției Județene pentru Prestații Sociale, cei mai mulți dintre aceștia, 109, sunt din Târgoviște.

Primăriile le trimit deja notificări acestor persoane, care vor trebuie să-și achite datoriile până la data de 31 martie, dată după care primăriile trimit până la 5 aprilie situația la Agenția pentru Prestații Sociale, iar celor care se vor afla pe tabelul celor care nu și-au plătit datoriile li se vor suspenda indemnizația pe o perioadă de cinci luni, iar dacă datornicii nu-și achită obligațiile nici până la 31 august, de la 1 septembrie, vor pierde definitiv indemnizația, dar și stimulentul.

În 2014, au existat 62 de astfel de suspendări de indemnizație creștere copil, dintre care pentru 5, indemnizația a încetat.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media