kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Peste 1000 de beneficiari ai alocației de plasament, în Dâmbovița

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița are în plată 1080 beneficiari de alocație de plasament, în valoare de 600 lei/lună și majorată cu 50% pentru copilul cu handicap, respectiv 900 lei/luna.

Pentru acordarea alocației de plasament se depune la AJPIS Dâmbovița cererea însoțită de: hotărarea sau decizia de încredințare în plasament a copilului, certificatul de naștere al acestuia, (certificatul de handicap al copilului unde este cazul), cartea de identitate a titularului cererii și opțional extrasul de cont.

Alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul, asistentului maternal, reprezentantului organismului privat acreditat ori tutorelui până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani, denumiţi în continuare beneficiari.

Alocaţia se acordă şi după împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani, numai în cazul plasamentului, dacă această măsură se continuă şi după această dată, conform prevederilor art. 55 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

  1. a) pe toată durata continuării studiilor, dacă tânărul care a împlinit vârsta de 18 ani îşi continuă studiile, o singură dată, în fiecare formă de învăţământ de zi, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
  2. b) pe o perioadă de până la 2 ani, în care tânărul poate solicita continuarea măsurii de plasament.

În situaţia în care tânărul începe o formă de învăţământ de zi în această perioadă, care determină prelungirea măsurii de plasament, se poate solicita alocaţie până la finalizarea studiilor, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, după caz, în condiţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la o persoană sau familie, la un asistent maternal ori la un serviciu de tip rezidenţial licenţiat, în condiţiile legii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media