Fenomenul consumului de droguri afectează din păcate tot mai mulți copii, iar cei cu măsură de protecție specială nu fac excepție. Drept pentru care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a găzduit, pe 17 mai 2023, o întâlnire informativă cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Dâmbovița.
Întâlnirea a prilejuit recapitularea unor informații esențiale pentru identificare simptomelor care apar în cazul consumului de droguri, de asemenea acumularea de cunoștințe noi privind acordarea primului ajutor în caz de supradoză.
Managerii de caz ai copiilor din sistemul de protecție socială, prezenți la întâlnire, asigură transmiterea informațiilor primite tuturor persoanelor care au în grijă copii cu măsură de protecție specială pentru ca aceștia să poată identifica și interveni în situațiile menționate.