ortooxacell kiss2022.gif Flax

Pentru că nu mai are pe nimeni, o bătrânică de 83 de ani s-a resemnat cu gândul că va fi găsită moartă în casă

Soartă necruţătoare pentru o bătrână de 83 de ani, care a trăit toată viaţa în satul Gheboaia, din judeţul Dâmboviţa. De câţiva ani a fost nevoită să se adapteze vieţii la bloc, într-un apartament cu mobilă veche şi răcoros, din microraionul 6 al municipiului Târgovişte. Când nu s-a mai înţeles cu soţul ei a luat decizia de a sta alături de fiica sa, care avea nevoie de sprijinul mamei tot din cauza unor probleme conjugale. Bărbatul bătrânei a decedat între timp, iar casa din Gheboaia a fost nelocuită o perioadă.

Şerban Marin
Şerban Marin

Fostul primar al comunei Finta, Şerban Marin, s-a gândit că locuinţa ar putea fi o bună afacere pentru el, astfel că a dat titlul de proprietate unui străin. O simplă înţelegere verbală pe care actualul proprietar spune că a avut-o cu soţul bătrânei se pare că a fost de ajuns pentru a primi suprafaţa de 1000 mp, cu tot cu casa pe care a dărâmat-o. Viceprimarul comunei Finta, Gheorghe Andronache, care ocupă funcţia de edil dinainte de anul 2000 spune că ştie cum au decurs discuţiile atunci când bătrâna Constantina a rămas fără munca de-o viaţă şi că nu a fost niciodată de acord cu decizia luată de edilul şef de la acea vreme.

Actuala administraţie locală este de acord că s-a făcut o nedreptate, însă, în prezent, proprietarul are actele în regulă şi nu mai poate fi dat afară de pe pământul bătrânei. Tanti Constantina a rămas în apartamentul fiicei ei de care nu mai ştie nimic de ani de zile. Trăieşte dintr-o pensie de 340 de lei pe lună din care cea mai mare parte o dă pe medicamente pentru că are afecţiuni pulmonare. Ia mâncare pe datorie şi se încălzeşte toată iarna cu o aerotermă. Bătrâneţea nu-i este chinuită doar de boală, ci de supărarea pe care i-a provocat-o fostul primar, Şerban Marin, care îi este şi văr. Plânge după fiica sa despre care nu ştie nici măcar dacă mai este în viaţă. A plecat în străinătate şi nu s-a mai întors. Bătrâna nu mai poate coborî de la etajul 4 nici pentru a-şi lua ceva de mâncare. Spune că mai trece pe la ea o nepoată, care din când în când îi aduce pâine. Ştie că nu mai are mult de trăit şi s-a resemnat cu gândul că va fi găsită moartă în casă…

PRIMARUL A LĂSAT-O FĂRĂ CASĂ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media