kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Pe 10 august, moaștele Sf. Ier. Nectarie ajung la Târgoviște, de la Mănăstirea Radu Vodă

Racla cu Moaștele Sf. Ier. Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală va ajunge sâmbătă, 10 august a.c. la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște cu ocazia prăznuirii Sf. Ier. Nifon.

După slujba Vecerniei de sâmbătă, Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei îi va premia pe cei 21 de elevi dâmbovițeni care au obținut premii la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, dar vor primi distincții și profesorii lor coordonatori.

De asemenea, după slujba de duminică, 11 august, care va fi oficiată de IPS Nifon la altarul exterior al Mitropoliei, Înaltpreasfinția Sa va prezenta și ultimele tipăriri ale Editurii Arhiepiscopiei Târgoviștei. De asemenea, toți elevii care au obținut locul I, II și III la olimpiade sau concursuri școlare în anul școlar care tocmai s-a încheiat, dar și cei doi absolvenți cu notă de 10 la BAC și Evaluarea Națională, vor primi „Diploma de Excelență Sfântul Ierarh Nifon”.

Credincioșii se vor putea închina la racla cu moaștele Sf. Nectarie până în seara zilei de 11 august.

 

Având în vedere faptul că la Târgoviște va fi sărbătorit Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Întâistătătorul Bisericii din Țara Românească – ocrotitorul Eparhiei noastre, în zilele de 10 și 11 august 2024, facem următoarele precizări:

 

Sâmbătă, 10 august 2024, cu prilejul celebrării Vecerniei și a desfășurării Pelerinajului celor peste 3.000 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, în intervalul orar 17.30-20.45, va fi restricționat total traficul rutier pe Bulevardul Libertății, segmentul cuprins între complexul comercial „Mondial” și Casa de Cultură a Sindicatelor, apoi, între orele 19.15-20.45, de asemenea, traficul rutier va fi restricționat total, pe următoarele străzi: Bulevardul Libertății, Calea Domnească (segmentul cuprins între sensul giratoriu de la Colegiul „Ienăchiță Văcărescu” și Str. Stelea), Str. Stelea și Str. Revoluției.

Prin urmare, nu vor putea fi parcate autoturismele pe Bulevardul Libertății (segmentul cuprins între complexul comercial „Mondial” și Casa Sindicatelor), începând cu ziua de 10 august 2024, ora 15.00, până pe 11 august 2024, ora 15.00, iar pe Strada Revoluției, în ziua de 10 august 2024, între orele 15.00-21.00.

 

Duminică, 11 august 2024, între orele 6.00-13.00, Bulevardul Libertății va fi total închis circulației.

 

Precizăm că închinarea la sfintele moaște va dura până seara, târziu.

 

Rugăm pe toți participanții la trafic, afectați de aceste restricții temporare de circulație, să manifeste înțelegere, bunăvoință și răbdare!

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media