kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Părinții ar putea să-și ia simultan concediu de creștere a copilului

 

La inițiativa unui deputat REPER a fost construit un proiect de lege care ar urma să modifice Ordonanța de Urgență Nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului. Astfel, deputatul vrea ca părinții să-și poată lua chiar și simultan concediul pentru creșterea copilului.

În prezent, unul dintre părinți are dreptul legal la un concediu pentru creșterea copilului de 24 de luni, respectiv 36 de luni în cazul copiiilor cu handicap. Cei doi au posibilitatea de a-și împărți această perioadă în funcțiile de propriile nevoi.

Potrivit noului proiect de lege, părintele care nu cere concediu pentru creșterea copilului, ar putea solicita o lună de concediu pentru a ajuta la creșterea copilului sau în caz de necesitate. Părintele care cere acea lună de concediu ar urma să fie remunerat pentru acea lună similar cu părintele care a ales inițial concediul de creștere a copilului. Dacă nu se optează pentru acest tip de concediu el nu va fi nici compensat, nici transferat către părintele care a ales cele 24 de luni de concediu.

În motivarea depunerii acestui proiect, formațiunea politică susține că un părinte proaspăt poate întâmpina foarte multe probleme de adaptare la noul stil de viață, iar în cazul celor care nu au doar un copil, necesitatea unei astfel de opțiuni este și mai mare. în plus, deputatul justifică nevoia copilului de timpul și afecțiunea părinților.

 

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media