Proiectul a demarat pe 3 ianuarie 2012, are o durată de 24 de luni şi este cofinanţat din fonduri europene. “Am semnat acest parteneriat pentru că mi se pare o ideea îndrăzneaţă şi de bun augur în ceea ce priveşte ocuparea în mediul rural”, a declarat Cătălin Niculae, director AJOFM Dâmboviţa. Grupul ţintă îl constituie 200 de persoane în căutarea unui loc de muncă, dintre care 120 şomeri şi 80 şomeri de lungă durată din localităţile Bucşani, Braniştea, Conţeşti, Dărmăneşti, Gura Ocniţei, Iedera, I.L. Caragiale, Ocniţa, Odobeşti, Valea Lungă.
Printre rezultatele aşteptate se numără calificarea a 290 de beneficiari, medierea a 400 de beneficiari în vederea angajării şi plasarea pe piaţa muncii, în termen de 6 luni de la participarea la instruire a 21 de beneficiari. Până în prezent s-a reuşit selectarea şi formarea a 10 persoane pentru a deveni agenţi de ocupare, crearea a 10 centre locale de dezvoltare a resurselor umane pentru servicii de ocupare, consolierea în plan profesional a 100 de benefiaiari, dintre care 12 au reuşit să se angajeze. S-au organizat cursuri de Coafor, Competenţe antreprenoriale, Competenţe cheie, Operator calculator, în câteva dintre localităţile menţionate. Se urmăreşte calificarea beneficiarilor din grupul ţintă în următoarele ocupaţii: coafor, confecţioner, lucrător în construcţii, lucrător în cultura plantelor, lucrător în creşterea animalelor, manichiurist, frizer, sudor electric, măcelar, cofetar/patiser, ospătar, beneficiarii proiectului participând gratuit la aceste cursuri. „Oamenii sunt încântaţi, pentru că este ceva nou şi sunt dornici să facă un curs de calificare, deoarece consideră că o diplomă o să-i ajute să găsească de lucru”, spune Andreea Necula, agent de ocupare din Dărmăneşti. Din totalul beneficiarilor 40 de persoane, cu potenţial de antreprenori, vor primi sprijin pentru deschiderea unei afaceri.