kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

O mare dragoste încheiată în uitare deplină! Soț și soție locuiesc împreună, dar nu se mai recunosc de ani buni

Este situația soților M, în vârstă de 78 și 79 de ani, care au ajuns în același serviciu de tip rezidențial, Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Pucioasa, soțul în anul 2014, iar soția în anul 2021.

Povestea lor de iubire a început în anul 1972 când s-au căsătorit și a durat zeci de ani. Soțul este din Iași și a rămas în Dâmbovița după ce a cunoscut-o pe doamna care i-a furat inima, ba chiar a preluat și numele de familie al acesteia. Au împreună doi copii, dar care sunt, la rândul lor, instituționalizați. Nu mai știu nimic despre ei și, surprinzător, nici ei nu se recunosc unul pe celălalt. Deși personalul centrului le-a spus încă de la început că sunt soț și soție și au încercat să îi antreneze în discuții comune, doamna și domnul M au rămas blocați în amintirea vremurilor apuse. De multe ori au trecut unul pe lângă altul ca doi străini, fără să se privească, fără să își vorbească. Doamna nu a mai putut merge, afecțiunile agravându-se odată cu trecerea timpului. Acum stă în pat și cântă, pentru că mereu a iubit muzica lăutărească. Deși i-au scăzut puterile, glasul îi este parcă nemuritor. Își amintește că a cântat în ansamblul Doina Argeșului și că s-a căsătorit cu un bărbat pe care l-a cunoscut la nunta surorii ei: ”Era un bărbat normal, nici urât, nici frumos, un bărbat mâncăcios.”. Nu își amintește că soțul este la câteva camere distanță, deși i se repetă acest lucru. Spune doar că îi e dor, că nu l-a mai văzut de mult timp și că dacă ar veni, ar începe să plângă. Din păcate, nu îl mai poate vedea deloc, întrucât anii și-au pus amprenta și asupra vederii doamnei. Despre copii nu vorbește mult, doar despre ”fata brunetă, cu părul negru ca abanosul… o fată frumoasă era fata mea”. În schimb, își amintește de anii tinereții când lucra oriunde putea, la restaurante și cofetării, unde făcea curățenie și apoi revenea acasă, în zona Găeștiului. Ne-a spus că dacă îl vedem pe soțul său vreodată să îi transmitem ”multe complimente”, iar apoi a revenit la rugăciunile pe care le repetă zi de zi, căci atât i-a rămas în amintiri, credința în Dumnezeu.

Domnul M este mult mai tăcut. Nu comunică despre viața de familie, pentru că nu își mai amintește cum era. Despre soția sa spune doar că ”era harnică, făcea multă treabă acasă” și își mai amintește că mai mereu cânta. Știe doar că au avut împreună un băiat, de fată nu își mai amintește. Spune că îi este bine singur și respinge ideea că doamna vieții lui se află în același centru de îngrijire.

În ciuda faptului că nu se recunosc fizic, angajații centrului au grijă să îi țină aproape pe cei doi soți, pentru că sufletele lor se caută și vor fi împreună până la sfârșit!

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media