Zilele trecute, un medic de familie din Pucioasa ne-a solicitat să cunoaștem o pacientă care are nevoie urgentă de sprijin material, mai exact de o locuință, pentru că iarna se apropie cu pași repezi, iar femeia riscă să rămână sub cerul liber, cu doi copii în brațe. Am acceptat să stăm de vorbă cu pacienta doamnei doctor Maria Bunea, iar povestea de viață pe care am descoperit-o este cu adevărat impresionantă. Pentru Ioana Codreanu, o tânără din Pucioasa, în vârstă de 39 de ani, soarta a fost mai crudă decât cu alții. Și cu toate astea, femeia a găsit puterea să meargă mai departe și să aibă încredere în oameni și în Dumnezeu, chiar dacă loviturile de la viață au fost multe și grele. Totul a plecat în urmă cu șapte ani, când a fost alungată de acasă de părinții săi, din cauza unor probleme familiale. Aceștia i-au oprit, însă primul copil al Ioanei, o fată pe care părinții au reușit să i-o ia legal și să o întoarcă împotriva sa, astfel încât atunci când fetița se întâlnește pe stradă cu mama ei, o ignoră complet. Lucrurile nu s-au oprit, însă, aici. Ioana s-a îndrăgostit de un bărbat cu care a făcut alți doi copii frumoși, dar a fost nevoită să-l părăsească după ce acesta s-a dovedit că nu era persoana cu care tânăra crezuse că va rămâne toată viața, lucrul care a împins-o la despărțire fiind momentul în care a lovit-o în timp ce era însărcinată cu cel de-al doilea copil. Și așa a rămas Ioana în stradă, cu un copil în brațe și unul în pântece. Doar sprijinul medicului său de familie și nașa copiilor săi, în același timp, Maria Bunea, o femeie cu un suflet de aur, al unui preot și al câtorva oameni de bine i-au dat puterea să se mențină la liman, să-și găsească un serviciu și o locuință provizorie, unde să poată pune capul pe pernă. Între timp, femeia a făcut numeroase cereri Primăria Pucioasa și a bătut zeci de drumuri la Direcția Județeană de Asistență Socială, pentru a solicita o locuință socială. În zadar. A primit doar promisiuni, chiar dacă, așa cum spune aceasta, există locuințe sociale în oraș, unde nu locuiește nimeni, proprietarii, cărora le-au fost încredințate, având alte domicilii. Nici cu ANL-urile nu a avut noroc, imputându-se faptul că nu are o familie, pentru a primi o astfel de garsonieră. „Sunt familistă, chiar dacă nu am soț”, spune, însă, femeia, dezamăgită de cei care ar trebui să o ajute. Timpul a trecut, însă, și Ioana a născut și cel de-al doilea copil, un băiețel, moment în care a intrat în concediu post natal, iar din indemnizația de 800 de lei abia reușește să-și trimită fetița la grădiniță, să le asigure ei și frățiorului ei nou-născut hrana și să plătească chiria. Nu va mai putea rămâne, însă, mult timp, în locuința unde stă acum, pentru că nu are condițiile minime de igienă, căldură și apă caldă, iar proprietarii nu sunt tocmai oameni de bine. Cu toate acestea, femeia nu s-a gândit niciodată să renunțe la copii și se gândește cu groază că trebuie să lupte zilnic, pentru ca statul să nu aibă motive să-i ia. După ultima ședință de consiliu local la Primăria Pucioasa, Ioana a primit o promisiune de care se agață acum cu speranță. Viceprimarul orașului, Maria Ana, i-a promis că o va ajuta să-și găsească o locuință. Dacă va rezolva problema casei, pucioseanca vrea să își continue și studiile, pentru că are trei ani de postliceală ca asistent social, iar nașa ei spune că va avea grijă ca acest lucru să se întâmple.