Mesajul unei tinere târgoviștence face înconjurul României în rețele de socializare. Tânara caută un loc de muncă, nu pentru bani spune ea, ci pentru a se integra. Din păcate, deși a terminat o facultate și are un master, piața muncii este închisă pentru Andreea, din cauza faptului ca tânăra are probleme de vedere. „Mă numesc Andreea, am 25 de ani, am un copil și sunt din Târgoviște. Aș vrea să vă spun pe scurt povestea mea: am o vedere foarte slabă, văd aproximativ de la 1 metru, mă descurc pe stradă, adică văd atât cât să fiu parțial independentă” își începe tânăra povestea.
Andreea a promovat examenul de titularizare, dar nu a ajuns să predea din cauza vederii slabe. În schimb, învățământul dâmbovițean are dascăli cu note de 2 sau 3. „Am terminat Facultatea de Litere – Limba și literatura română-engleză (titularizare pe limba română) și un master în domeniu + modulul psihopedagogic, care îmi permite să predau elevilor de liceu.
Am promovat examenul de titularizare în anul 2015. Am colege de facultate care predau, deși au luat nota.2.
Am fost discret respinsă, nu numai în învățământ, peste tot! Am încercat să fiu mereu independentă, mergeam singură la cursuri sau în parc cu copilul meu; încerc să mă adaptez în orice situație.
Ar trebui să lupt, dar avem noi vreo șansă într-o țară unde nu contează ce știi, ci cum arăți și de ce boală suferi?”
Tânăra spune că ar putea lucra în multe locuri pentru că are capacitatea de a se adapta. În plus, spune că nu banii sunt motivația ei, ci integrarea într-o societate care o respinge din cauza unor probleme de sănătate. „Aș putea lucra la un after-school sau la o firmă de comunicare (cu laptopul meu sau cu unul accesibilizat), aș putea prelua comenzi la un restaurant, aș putea lucra la o recepție sau la o firmă de taxi, depinde de ce accesibilități am nevoie.
Accept si un job part-time, vreau să învăț orice, nu am pretenții financiare. Îmi doresc doar integrare„. își încheie mesajul, Andreea.
Cei care vor să îi ofere o șansă la integrare pot trimite ofertele lor pe [email protected], responsabila de fapte bune de la Starea Nației, cea care a făcut public cazul Andreei.