kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Mulți doritori, puțini angajați, prin rețeaua Eures. Vezi aici motivul:

 

Una dintre oportunitățile de angajare pe care le au șomerii este aceea de a se angaja în statele Uniunii Europene, prin interemediul rețelei Eures, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă fiind intermediar între statul angajator și potențialii angajați.

Din păcate, deși numărul locurilor de muncă oferite, îndeosebi în agricultură și gastronomie, în state precum Germania, Spania sau Danemarca este unul mare, persoanele angajate sunt foarte puține pentru că, așa cum spun reprezentanții AJOFM Dâmbovița și ai compartimentului Eures din cadrul instituției, persoanele care se prezintă pentru angajare nu îndeplinesc toate condițiile solicitate de angajatori. Este vorba, în principal, de condiția de cunoaștere a limbii străine solicitate pentru statele respective. AJOFM Dâmbovița organizează și cursuri de inițiere în limbi străine, dar nu sunt foarte căutate de către șomerii dâmbovițeni.

Anul trecut, 22 de persoane s-au angajat prin activitatea de mediere EURES.

Au fost oferite 800 de locuri de muncă în Spania, 35 în Danemarca și 60 în Germania și aproape tot atâtea persoane mediate pentru fiecare dintre job-urile oferite.

Citește și

LOCURI DE MUNCĂ PRIN AJOFM ÎN ISRAEL. VEZI CONDIȚIILE:

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media