kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Membrii Interact Târgoviște au gătit astăzi în scop umanitar. Vezi aici despre ce este vorba (Foto)

Clubul Interact Târgoviște a fost selectat să reprezinte România în cadrul unui proiect internațional, propus de clubul Rotary și Interact din Liban, intitulat „Eat your peace”. Acest proiect constă în realizarea unei cărți cu rețete specifice din fiecare țară.

Astăzi, o parte din membrii Interact Târgoviște s-au întâlnit și au gătit rețeta care va reprezenta România în cartea de bucate ce va fi tipărită în scop umanitar și lansată peste tot în lume,  după ce toate cluburile participante vor trimite rețetele lor.

„A trebuit să ne întalnim noi, cei din clubul Interact, să preparăm această rețetă astăzi, pentru că termenul limită de trimitere este 1 iunie. Am ales să preparăm „Tochitură dâmbovițeană”. Inițial, ne gândeam la sarmale, dar acestea au influență turcească, așa că ne-am orientat spre altceva, la fel de ușor de preparat, cât și gustos”, ne-a declarat Andra Mihăilescu, președintele Interact Târgoviște.

Proiectul a fost un adevărat succes, după ce mai multe perechi de mâini pricepute au contribuit la realizarea tochiturii dâmbovițene.

Banii strânși pe urma cumpărării acestei cărți publicare la nivel mindial vor fi donați în scop umanitar. Printre țările participante se numără: India,Liban,Tunisia, Anglia, Georgia, Egipt, Brazilia, Urugway, Trinidad & Tobago,Africa de Sud, Canada, Portugalia, Italia și România, fiecare țară fiind reprezentată de către un club Interact sau Rotaract.

Interactul este ramură a Clubului Rotary Internațional, care este cea mai mare organizație nonguvernamentală la nivel global și se ocupă cu sprijinirea comunității, a oamenilor care nu au posibilități.

interact_2

interact_3

interact_4

interact_5

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media