Colegii noștri, de la MDI TV, au fost zilele acestea acasă la tânăra profesoară de sport târgovișteancă diagnosticată cu cancer, pentru care colegii de la Școala Mihai Viteazul Târgoviște au organizat săptămâna trecută un spectacol caritabil, cu scopul de a strânge bani pentru tratamentul foarte scump de care femeia are nevoie pentru a supraviețui.
Mărturia Luissei Rogojină este cutremurătoare și trage un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă bolnavii de cancer din România, care nu mai știu ce medicamente sunt compensate sau nu și așteaptă, clipă de clipă, un ajutor divin, singurul la care mai pot spera într-o societate în care statul nu mai are grijă de oamenii săi.
„În urma tomografului, mi-a ieșit că mi-a afectat ficatul, plămânul și splina. Sunt un om mort fără oamenii de lângă mine. Dacă nu dai, ești mort. Nu se uită nimeni la mine. Nici un om să nu treacă prin ce trecem noi”, sunt cuvintele amare ale unei femei pentru care viața a devenit o povară.
Săptămânal, Luissa are nevoie de un medicament care costă 8500 de lei, bani pe care nu are de unde să-i ia. „Așteptăm lista de compensate, dar nu mai apare, să vedem este, nu este, să vedem pe ce drum o luăm”, mărturisește tânăra.
Toți ce care vor să o ajute pe această tânără să meargă mai departe pot face o donație în contul RO71RZBR 0000060005497560.