kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Liceenii târgovișteni au aflat despre consumul de droguri din perspectiva unui fost dependent condamnat

O altfel de lecție pentru liceenii de la “Petru Cercel” și Liceul de Arte “Bălașa Doamna” care au participat astăzi la o acțiune comună a Centrului de Prevenire și Control Antidrog Dâmbovița și a Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Adolescenții au aflat și o altă perspectivă a consumului de droguri, un obicei care prinde tot mai multe teren și printre tinerii dâmbovițeni. Cu sprijinul Penitenciarului Mărgineni, și-a spus povestea în fața liceenilor o persoană condamnată pentru consum și trafic de droguri.

Ionuț, a primit 7,9 luni de închisoare după ce dependența de cocaină l-a dus de la consumator, la vânzător în câteva luni. S-a apucat de droguri la 33 de ani, iar în câteva luni a intrat într-un sistem din care nu a mai putut ieși. Le-a spus liceenilor că, spre deosebire de alții, a avut noroc că a ajuns la închisoare. Asta pentru că la momentul în care a  fost arestat era pe cale să treacă de la heroină, drog care adesea aduce moartea. Și în anturajul lui a existat un deces cauzat de supradoză. În plus, în perioada în care se droga și-a pierdut prietena și se depărtase de familie. Ionuț i-a asigurat pe tineri că în momentul în care devii consumator și dealer este imposibil să nu fi prins, pentru că drogurile te determină să îți asumi riscuri foarte mari și să nu te mai gândești la consecințe.

Liceenilor le-au vorbit și Comisar șef de poliție Nicoleta Bobe, coordonatorul Centrului Antidrog, dar și avocatul Liviu Vasilescu, directorul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Dâmbovița.

Nicoleta Bobe le-a explicat tinerilor diferențele dintre drogurile de risc și cele de mare risc, cum afectează acestea psihicul și riscurile la care se expun consumatorii, în timp ce avocatul Liviu Vasilescu a vorbit despre implicațiile legale ale deținerii, consumului, oferirii sau vinderii unui drog, precum și despre pedepsele prevăzute de lege, dând exemple din practica judiciară. Acesta a subliniat faptul că tot ce are legătură cu drogurile este pedepsit de legislația penală cu pedepse cu închisoare, diferența fiind doar în ceea ce privește maximul pedepsei. Ambii specialiști, dar și Ionuț, au răspuns și întrebărilor adolescenților care au fost curioși să afle unele detalii.

Proiectul denumit generic “Acționăm just” va continua în toate liceele din județ dar și în mediul universitar până la finele anului școlar. Din nefericire, la începutul acestui an un elev din Dâmbovița a murit ca urmare a unui concurs de împrejurări care a implicat și consumul de droguri.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media