Comunitatea din Hulubești a participat astăzi la campania „Let’s Do It, Romania!”. Bibliotecara Ofelia Stroie, alături de copii ai Școlii Gimnaziale Hulubești, cadre didactice, părinți, angajați ai primăriei și beneficiari ai ajutorului social, au participat la campania de strângere a gunoaielor prin comună.
Acțiunea a durat circa 2 ore, iar ca zone vizate au fost parcul, stadionul, curtea scolii și împrejurimile, cât și cea mai circulată zonă rutieră, de la primărie până aproape de ieșirea din comună, spre comuna Valea Mare. Copiii au fost cei mai încântați de activitate, pe care au transformat-o într-o competiție pentru binele naturii.
Prin această campanie se atrage atenția asupra necesității protejării mediului înconjurător și a responsabilității fiecăruia în acest sens.