kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

ÎNVIEREA DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE – 2025

Foarte mulți târgovișteni au participat la slujba Învierii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în ziua de duminică 20 aprilie 2025, pe platoul din fața Catedralei istoricei capitale muntene, iar apoi, la Sfânta Liturghie din interiorul sfântului locaș voievodal.

Din soborul de preoți și de diaconi au făcut parte Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial și Pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu, Prorector al Universității ”Valahia” din Târgoviște.

Înaltpreasfinția Sa a evocat semnificația teologică, misionară și culturală a Învierii Domnului, sărbătorită anul acesta, cu prilejul aniversării celor 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic, de la Niceea, împreună, de întreaga Creștinătate.

Părintele Mitropolit Nifon a subliniat faptul că ”Învierea Domnului este evenimentul identitar care stă la baza întregii lumi creștine și constituie esența aprofundării duhovnicești și a misiunii Bisericii, care a transformat ireversibil istoria și viața oamenilor. De aceea, a crede și a mărturisi Învierea Domnului este un act de speranță, o celebrare a vieții, cu inexpugnabila ei putere biruitoare, și un act de mărturie a adevărului iubirii lui Dumnezeu față de noi și față de întreaga lume.”  Înaltul Ierarh evidențiat că ”acestei lumi, bântuită de fantomele trecutului, măcinată de numeroase conflicte și războaie, tensiuni și grave discrepanțe sociale și economice, terorizată de ideologii, care mai de care mai agresive și mai dăunătoare binelui comun, în care unii încearcă să ridice, pe nedrept și inutil, noi ziduri, promovând izolaționismul și separatismul, trebuie să-i vestim bucuria solidarității, rodnicia iubirii, să creăm punți și să deschidem uși de dialog și comuniune.”

dsc04171 dsc04204

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media