Înmormântat ca un erou! Vezi aici ce spune tatăl militarului mort în accidentul aviatic:

Laurentiu Chiru, militarul mort în accidentul aviatic din Bacău a fost înmormantat cu onoruri militare la Biserica Sfinții Constantin și Elena din Titu, unde șase preoți au oficiat slujba de înmormântare. Sute de oameni au venit să îl conducă pe ultimul drum, pentru toti, Laurențiu, căzut la datorie, fiind considerat un erou. Sicriul cu trupul neînsuflețit al dâmbovițeanului a fost purtat de camarazii lui.

Pentru mama și iubita lui Laurențiu, durerea a fost, însă, prea mare, cele două leșinând în timpul slujbei. Nici militarii nu au putut să își stăpânească lacrimile. La funeralii a participat și secretarul de stat din Ministerul Apărării Naționale, Vasile Costea. In semn de omagiu, soldatii au tras trei salve de foc, iar doua elicoptere au survolat cimitirul.

Tatăl vitreg al lui Laurențiu își amintește că atunci când era elev, fiul său nu învăța foarte mult, pentru că prindea foarte repede în clasă lecția: „A fost un elev foarte bun. Niciodată nu venea acasă să învețe. El prindea din clasă”. Pasiunea pentru zborul cu elicopterul a l-a acaparat încă de mic pe Laurențiu, spune tatăl lui. „În timpul școlii generale, eu lucrând la baza militară de la Boteni, îl duceam pe la prietenii mei. Îl plimbau cu elicopterul și el a prins drag. A terminat opt clase și a plecat la Craiova, unde a făcut liceul militar. Făceam cu el pregătire pentru piloți….A plecat la școala militară de aviație, secția mecanici de bord. A terminat și a fost repartizat la Boteni A plecat după desființarea de la Boteni și s-a dus la Otopeni….Venea apoi săptămână de săptămână de la Bacău încoace, pentru că ținea foarte mult la noi„. Tatăl militarului spune că acesta vroia să-și întemeieze o familie, cu partenera lui de viață cu care se înțelegea foarte bine, mai ales că lucra în aceeași branșă cu el, fiind tot cadru militar. „Era cu fata asta de patru ani, și ea tot cadru militar…își luase un apartament în Ploiești, cu Prima Casă”. De moarte Laurențiu nu se temea, așa cum îi spunea mereu ammei sale. „Spunea, mamă, când o fi să mor, mor, au murit și alții. Deci, asta a fost viața lui, scurtă, frumoasă dar păcat de tinerețea lui”.