kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Indemnizaţie lunară de solidaritate pentru pensionarii cu handicap vizual grav handicap grav sau accentuat

Pensionarii cu handicap vizual grav, handicap grav sau accentuat vor beneficia de la 1 ianuarie de o indemnizaţie lunară de solidaritate, în baza unei ordonanţe de urgenţă adoptate în şedinţa de ieri, 7 noiembrie, a Guvernului, ce vine să modifice și să completeze legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Conform lui Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului, cuantumul indemnizaţiei de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflată în plată şi va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referinţă ISR, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut.

Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prevede şi acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, pentru persoanele cu handicap grav şi handicap accentuat care după data de 1 ianuarie 2025 vor dobândi calitatea de pensionar. Astfel se vor acorda: un punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap vizual grav şi handicap grav; 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap accentuat. Valoarea acestui punct de sprijin reprezintă 0,125 din ISR.

Noile prestaţii sociale vor fi acordate de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pe baza informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media