Astăzi se împlinesc opt ani de la una dintre cele mai marcante tragedii din istoria României. Pe 30 octombrie 2015, într-un club din Sectorul 4 al Capitalei se dezlănțuia Iadul ce avea să înghită 64 de suflete și să marcheze pentru totdeauna alte 185. Printre cei care au supraviețuit incendiului din clubul Colectiv se numără și unul dintre Oamenii Cetății, Cristi Filipescu.
Am spus-o și într-un articol în Revista Municipiul Târgoviște: Cristi Filipescu este unul dintre supereroii în care mie-mi place să cred! Și într-un moment de sinceritate l-am întrebat direct dacă ar vrea să scriem despre asta și-a răspuns cât se poate de pozitiv. Îmi doream să scriu pentru că voiam ca toată lumea să înțeleagă de ce Cristi e un exemplu, dar și pentru că voiam să spunem perspectiva cuiva care a trecut prin spitalele românești atât de stigmatizate la acea vreme.
Am reușit împreună să creăm o poveste pe care o vom pune în zilele ce urmează în paginile Gazetei. Vom lua clipele pe rând și vom reface drumul de la o zi banală, la lunile de spitalizare și miile de ore de recuperare.
La finalul acestei serii am să vă spun și ce-am văzut eu atât de incredibil la Cristi, dar, până atunci, am să-mi folosesc abilitatea de a empatiza pentru a reface, pas cu pas, drumul spre Iad.
_________________________________
Mă mutasem de ceva timp de la Târgoviște. Era mai ușor să stau în București pentru că acolo aveam mai multe evenimente, iar drumurile deveneau costisitoare și obositoare. Munceam mult și pe unde puteam doar pentru a nu renunța nici la munca de tehnic, nici la a fi toboșar.
De fiecare dată când prindeam câte un moment liber, câte o zi în care voiam să mă mai deconectez și să mă relaxez, mergeam la câte un concert. Așa a fost și pe 30 octombrie 2015. Voiam pur și simplu să-i ascult pe băieți. Am plecat singur de acasă pentru că știam oricum că la club mă voi întâlni cu oameni pe care-i cunosc. Deși se speculează mult chestiile de genul, n-am avut nicio secundă vreun sentiment care să-mi prevestească ce avea să se întâmple. Era o zi normală în care voiam să ascult niște muzică.
Am ajuns la Colectiv, m-am așezat la bar, mi-am comandat o bere și-am început să vorbesc cu oamenii pe care-i știam despre lucruri tehnice, despre muzică, în general. Singura chestie care m-a îngrijorat de la bun început a fost faptul că era mult prea multă lume.
Am rămas la bar și atunci când a început concertul. Vedeam clar tot ce se întâmplă pe scenă. La un moment dat au dat foc primelor artificii. Sunt niște oameni care controlează sistemele, nu am de ce să mă sperii, mi-am spus și am continuat liniștit să ascult muzică.
La vreo jumătate de oră după ce începuse deja concertul, iar oamenii se simțeau extrem de bine, aproape fiind, am auzit solistul spunând „Asta nu trebuia să se întâmple!” și atunci s-a instalat panica. Am văzut oamenii cum se îndreaptă spre ușă, iar eu mi-am luat haina de pe scaun, m-am ridicat calm și am vrut să mă îndrept către ieșire. Auzeam deja urlete în jurul meu.
Pentru prima dată în viața mea am avut momentul acela de liniște totală.
Claudia F. BADEA
Facebook
WhatsApp
TikTok
