kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Înălțarea Sfintei Cruci la Târgoviște

În ziua de 14 septembrie 2025, cu prilejul Duminicii Înălțării Sfintei Cruci, numeroși credincioși din istorica Cetate de Scaun munteană au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul sfintei slujbe, Înaltul Ierarh a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Vlăsceni, Protoieria Titu, pe tânărul diacon Andrei Nicolae, absolvent de licență și master al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște. Înaltpreasfinția Sa a evocat, în cuvântul său, semnificația teologică, misionară și spirituală a Sfintei Cruci, arătând că ea este simbolul, emblema, gloria, strălucirea și frumusețea creștinismului, care se află la temelia Bisericii și a civilizației creștine, ca semn al biruinței și al Învierii. De altfel, atunci când vedem Sfânta Cruce, ne gândim întotdeauna la jertfa mântuitoare și din iubire față de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. Cel dintâi altar de jertfă, Sfânta Cruce este cea care ne descoperă marele și unicul eveniment mântuitor din istoria umanității, iar de fiecare dată când ne închinăm, ne mărturisim credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, care a îmbrățișat cu iubirea Lui întreaga lume. Perspectiva verticală a Sfintei Cruci se constituie într-un permanent îndemn către lepădarea de sine și vindecarea egoismului, a răutății și a dorinței de răzbunare, precum și pentru a urca, prin iubire, jertfelnicie și dăruire, pe treptele duhovnicești ale vocației noastre, spre cele cerești.

 

472d9301 d7f7 4602 98db f483e414e6e4

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media