Studenții de la Universitatea Valahia din Târgoviște, din cadrul Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, specializare Jurnalism au adus, ieri, 6 decembrie, bucurie copiilor de la Centrul de Recuperare Neuromotorie pentru Copii Gura Ocniței.
Aceștia au realizat o acțiune de colectare de alimente și jucării pentru micuți, apelând la toți oamenii și elevii mărinimoși care au vrut să facă o faptă bună în preajma sărbătorilor de iarnă.
Printr-un scurt interviu, tinerii studenți au descris pas cu pas tot demersul acțiunii.
R. Cum ați reușit să strângeți mâncarea, jucăriile și hainele pentru copii?
Cu o săptămână înainte să începem, am dat de știre în mediul online despre intențiile noastre, unii dintre noi apelând și la cunoștințe. Surprinzător, am strâns un număr respectabil de voluntari intr-un timp foarte scurt. De asemenea, cei care au fost prezenți la spital au facut contribuțiile lor personale in strangerea de bunuri.
R. Cum s-a desfășurat activitatea voastră în momentul în care ați ajuns în fața copiilor?
Înainte să vină copiii, ne-am asigurat că sub bradul lor vor fi zeci de cadouri care sa-i întâmpine. Când au ajuns, fiecare a primit cate o pungă cu cadouri dulci din partea noastra, a studenților. Am fost de asemenea întâmpinați de prezența studentului Teodor State, elev al Liceului de Arte Balasa Doamna, Targoviste, care a cântat colinde la viloncel tuturor din sala. La final, purtătoarea noastră de cuvânt, Miruna Lunescu, a explicat celor prezenți cine suntem si rolul activității noastre. Atât copiii cât si asistentele erau vizibil mulțumiți de surpriza făcută.
R. Pe lângă domnul Pompiliu, cine v-a mai ajutat?
Colegiul National Cantacuzino a jucat un rol important in strangerea de jucării si dulciuri. Atat elevii cat si personalul instituției au oferit o mână uriașă de ajutor pe parcursul proiectului.
R.Cum v-a venit ideea?
La facultatea noastră, serile de joi sunt dedicate prezentărilor de carte si a discutării unor teme prestabilite. La una din aceste întâlniri, domnul Andrei Lucian Dragoi, medic pediatru al Centrului de Recuperare Neuromotorie pentru Copii Gura Ocnitei, a fost prezent si ne-a sugerat sa facem o surpiza de Mos Nicolae copiilor de acolo, propunere pe care am acceptat-o in unanimitate.
R. Ați mai face asta încă o dată?
Fără îndoială, fie ca ar fi vorba de același spital sau de un cu totul altul, studenții Universității Valahia sunt mereu dornici de a mobiliza astfel de activități . Indiferent de rădăcini, merităm cu totii o sansa la fericire, dorim sa subliniem acest fapt prin toate metodele disponibile nouă.