kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

“ÎMPREUNĂ PENTRU O SĂNĂTATE MAI BUNĂ“: Localnicii din Bezdead își pot măsura gratuit tensiunea arterială sau indicele de masă corporală

Miercuri, 30 aprilie, de la ora 10.00, Caravana Sănătății, din cadrul campaniei “ÎMPREUNĂ PENTRU O SĂNĂTATE MAI BUNĂ“, derulată la nivel național, va ajunge și în localitatea Bezdead. Locația va fi curtea primăriei unde va fi prezent un autocar dotat cu cabinet medical mobil.

Localnicii  îşi vor putea măsura tensiunea arterială, pulsul, indicele de masă corporală și vor primi sfaturi și  recomandări de la specialiști, în funcţie de rezultatele testelor. În plus, cei interesați vor avea la dispoziție și cărți de specialitate, de la editura “Viață și Sănătate”.

 Această acţiune este de fapt rezultatul unui parteneriat între judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean, şi Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie, în colaborare cu Institutul de Sănătate Publică București. Obiectul acordului de asociere se desfăşoară în perioada  28 martie – 11 mai 2014. Activitatea Caravana Sănătăţii cuprinde în perioada menţionată 29 de localităţi: două municipii ( Târgovişte şi Moreni ) , trei oraşe ( Găeşti , Pucioasa , Fieni ) şi 24 comune.

 Scopul campaniei este informarea și educarea populației cu privire la un stil de viață sănătos,  pentru a preveni afecțiuni moderne precum bolile cardiovasculare, diabet, cancer, pornind de la descoperirea cauzalității și prin conștientizarea factorilor de risc.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media