kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

FOTO: Un parc nou de 10 hectare a fost deschis în Târgoviște

Astăzi, 05 ianuarie 2024, a fost oficial deschis noul parc amenajat lângă Complexul Turistic de Natație din Târgoviște. Terenul, care devenise o groapă de gunoi în ultimii ani, a fost curățat, îndreptat și transformat într-un parc cu o suprafață de circa 10 hectare.

 

Aproximativ 5 hectare reprezintă parcul în sine. Aici târgoviștenii, și nu numai, se pot bucura de un loc de joacă exterior, o zonă pentru fitness, un foișor și foarte multe specii de arbori, arbuști și plante cu flori. Spațiile verzi au propriul sistem de irigații, iar administrația locală a asigurat chiar și o rețea publică de Wi-fi. Pe lângă toate acestea, parcul mai are și o scenă cu gradene, o pistă pentru biciclete, o fântână arteziană, o tiroliană, un minipoligon și un loc de joacă interior disponibil și pentru organizarea petrecerilor de copii.

 

Cealaltă jumătate a parcului este acoperită de lacul special amenajat. Acesta are o suprafață de două ori mai mare decât lacul din Parcul Chindia și, deși nu făcea parte din proiectul inițial, administrația târgovișteană speră ca până la primăvară să poată construi pontoane de unde localnicii și turiștii să poată lua o barcă sau o hidrobicicletă și să se plimbe pe noul lac.

 

În prezent, accesul către noul parc se face prin interiorul Complexului Turistic de Natație Târgoviște, însă administrația locală are în plan și construirea unei baze sportive în vecinătate, dar și a unui drum de acces special pentru cele două și a unei parcări.

 

Investiția din fonduri europene se ridică la aproximativ 13 milioane de lei și face parte dintr-un amplu proiect de extindere a spațiilor verzi din Municipiul Târgoviște.

 

whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.25

whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.30 whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.29 (1) whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.29 whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.28 whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.27 (2) whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.27 whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.26 (1) whatsapp image 2024 01 05 at 15.03.26


Urmăriți canalul Gazeta Dâmboviței pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media