Polițiștii dâmbovițeni, însoțiți de Inspectorii ITM Dâmbovița au efectuat astăzi, 24 octombrie a.c., verificări la o societate comercială din Dobra unde au descoperit doi cetățeni din Nepal care lucrau fără a avea permis de ședere sau permis de muncă.
Cei doi bărbați în vârstă de 34 și respectiv 35 de ani au fost predați autorităților din cadrul Biroului pentru Imigrări.
În plus, același agent economic ar fi avut și alți doi angajați, români, care ar fi lucrat fără forme legale. Inspectorii ITM au deschis o anchetă pentru a determina condițiile în care lucrau românii în vârstă de 19 și respectiv 22 de ani.