Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa scoate două posturi la concurs

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție/conducere, vacante, astfel:

  • 1 post vacant, corespunzător unei funcţii contractuale de conducere, de coordonator personal de specialitate, gradul II, cu studii superioare în cadrul Complexului de Servicii Sociale Targovişte “Floare de Colţ”;
  • 1 post vacant, corespunzător unei funcţii contractuale de execuţie, de asistent medical, cu studii postliceale în cadrul Centrului de Servicii Comunitare “Floarea Speranţei” Pucioasa;

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • coordonator personal de specialitate (S):
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul psihologie, asistenţă socială, sociologie, juridic, medical, economic, ştiinţe administrative;
    • vechimea de minimum 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei;
  • asistent medical (PL):
    • studii postliceale, finalizate cu: diplomă de absolvire şcoală postliceală sanitară, scoală de specializare postliceală sanitară, sau şcoală tehnică sanitară, eliberată de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Învăţământului şi Ştiintei/Ministerul Educaţiei Naţionale;
    • certificat de absolvire şcoală postliceală sanitară, eliberat de Ministerul Educaţiei Naţionale/Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
    • atestat eliberat de Ministerul Învăţământului şi Ministerul Sănătăţii;
    • certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 februarie 2017, ora 12:00: proba scrisă;
  • 17 februarie 2017, ora 12:00: proba interviu.

 

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, din Târgoviște, str. I.C. Vissarion, nr.1, telefon 0245/217.686, 0245/614615.

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro