kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Din 7 aprilie, procedurile de adopţie se simplifică

 

Principalul obiectiv al acestei legi este creşterea numărului de copii adoptabili şi reducerea perioadei petrecute în sistemul de protecţie, responsabilizând mai mult persoanele care au obligaţia ocrotirii unui copil. 
Printre modificările aduse Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei se numără:

– criteriul după care o adopţie va fi calificată ca naţională sau internaţională, va fi cel al reşedinţei obişnuite, în locul criteriului domiciliului (se oferă astfel posibilitatea ca şi cetăţenii români cu reşedinţa obişnuită în afara ţării să adopte un copil din România, urmând procedura adopţiei internaţionale aşa cum prevede Convenţia de la Haga) ;
– reglementarea situaţiei copiilor aflaţi în sistemul de protecţie socială faţă de care părinţii manifestă dezinteres timp de un an, astfel încât aceşti copii să poată fi declaraţi adoptabili după un an în care direcţia generală de asistenţă socială constată  că nu a existat nicio legătură între copil şi familia biologică şi că nu există posibilitatea reintegrării în familie;

–  în cazul copiilor cu părinţi necunoscuţi, aceştia pot fi declaraţi adoptabili după 30 de zile de la emiterea certificatului de naştere; 
– obligativitatea efectuării expertizei serologice ADN pentru stabilirea paternităţii în  cadrul procedurii de încuviinţare a adopţiilor unor copii care provin din relaţii extraconjugale ale soţilor; 

– actul normativ introduce, totodată, posibilitatea prelungirii, în anumite situaţii, a perioadei de monitorizare post-adopţie la peste doi ani, în care se asigură consiliere familiei, pentru a avea garanţia unei reintegrari reuşite a copilului adoptat într-un mediu familial, precum şi obţinerea atestatului de familie potenţial adoptivă în maxim patru luni, faţă de două luni cum este în prezent. 

– un cuplu cu domiciliul în străinătate, poate adopta internaţional un copil în cazul în care unul dintre soţi este cetăţean român şi în termen de doi ani de la data la care copilul a fost declarat adoptabil, nu a fost identificat niciun adoptator în România. 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media