kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Deşi s-a stins din viaţă în urmă cu patru luni de zile, fostul preşedinte CAR Omenia Târgovişte este încă viu în memoria instituţiei

Cu o activitate de 18 ani la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgovişte şi preşedinte al instituţiei în ultimii ani, Ion Mihai s-a stins din viaţă pe 24 iulie, anul acesta, discret, aşa cum a trăit în ultima perioadă a vieţii sale. Avea 81 de ani, dar îşi dorea foarte mult să trăiască, aşa cum am aflat de la actualul preşedinte al CARP Omenia Târgovişte,  Elena Chiţu, însă boala necruţătoare de care suferea nu l-a iertat. Deşi nu mai era director din luna aprilie a acestui an, fiind trecut pe un alt post în cadrul instituţiei, din cauză că nu mai putea face faţă volumului mare de sarcini, Ioan Mihai venea zilnic la serviciu, pentru că, locuind singur, aici se simţea ca acasă. “Am avut o vizită de la CARP Mizil şi când a auzit că ne vin musafiri şi cunoscând-o pe contabila şef de la Mizil a vrut neapărat să vină. M-a rugat să trimit şoferul acasă să îl ia, dar nu mai putea. Şoferul l-a luat de braţ de la etajul trei, unde locuia, şi l-a adus. L-am rugat apoi să rămână acasă cât vrea că nu se întâmplă nimic şi luni mi-a dat telefon că nu se simte bine şi rămâne acasă, dar, după ora 13.oo, a fost găsit de cumnata dumnealui căzut în casă”, rememorează Elena Chiţu împrejurările ultimelor zile de viaţă ale lui Ion Mihai.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media