kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DÂMBOVIȚA: Abandonată în spital, o bătrână ar putea ajunge pe stradă!

La 82 de ani, o bătrână a fost abandonată în spitalul din Găești, iar medicii nu o mai pot ține internată. Femeia a fost adusă de către ginerele său, pe 7 septembrie, cu tensiune mărită, dar bărbatul refuză să o mai ia acasă. Bătrâna nu are alte probleme de sănătate care să necesite internarea, așa că reprezentanții spitalului nu o mai pot ține internată. Aceștia au apelat și la primăria Mogoșani, acolo unde a locuit femeia vreme de 15 ani, alături de fiica și de ginere său. Reprezentanții administrației locale spun și ei că nu au soluție pentru cazul bătrânei, pentru că aceasta are domiciului legal în județul Vâlcea.

Singurii care ar putea să o ajute sunt membrii familiei sale, doar că fiica este la  muncă în Germania, iar ginerele nu o mai vrea acasă pentru că nu are cine să o îngrijească. Mai are un fiu, dat spre adopție din copilărie, care nu o recunoaște drept mamă. Din pensia de 500 de lei, femeia nu poate să suporte costurile îngrijirii într-un cămin de bătrâni.

Deocamdată, aceasta se află în spitalul din Găești, dar riscă să ajungă în stradă dacă nu se găsește un sprijin pentru ea.

 

 

 

 

Distribuie:

2 comentarii la „DÂMBOVIȚA: Abandonată în spital, o bătrână ar putea ajunge pe stradă!”

  1. Alo!! Ce fac autoritatile pt astfel de cazuri?? O lasa sa amoara in strada? Vine iarna!! Unde-s centrele de zi/noapte amintite de atitea ori in media? Primaria Mogosani ori Gaesti nu gasesc solutia?? In al 2-lea ran, ce au ginerele si fiica sa – culmea, de nu o primesc acasa pe batrina neputincioasa? Vor sa o forteze sa-i ia casa? Va rog frumosa ancheta pina la WOWBIZ, daca chiar nu se poate altfel! Va multumesc.

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media