kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

DÂMBOVIȚA: 26 de boilere au fost donate către școli și centre sociale prin Crucea Roșie Română și Ariston Thermo România

Crucea Roșie Română și Ariston Thermo România continuă și în această toamnă, pentru al doilea an consecutiv, misiunea unică de a aduce confortul chiar și acolo unde acesta pare imposibil de atins. În cadrul acestei acțiuni,  şi anul acesta  câteva mii de elevi,preşcolari şi persoane asistate în centre sociale  din Dâmboviţa vor beneficia de acces la apă caldă prin echiparea școlilor și cetrelor cu boilere performante donate de Ariston Thermo România. Un număr de 26  de boilere având capacități între 30 și 100 de litri, au  ajuns la Dâmboviţa,  iar  Crucea Roşie Dâmboviţa   le-a donat în unități de învățământ și centre locative.

Suntem de părere că nimeni nu ar trebui să fie privat de simplul acces la apă caldă menajeră, cu atât mai mult copiii sau vârstnicii. Prin această campanie, împreună cu partenerul nostru Ariston Thermo România ne-am propus să acoperim cât mai mult din nevoia de apă caldă resimțită în prea multe unități de învățământ și centre locative din Dâmboviţa”, a declarat Raul Pavelescu, director Crucea Roșie Dâmboviţa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media