Numărul maşinilor cu norma de poluare Euro 4 şi Euro 2, aduse din străinătate a crescut simţitor în ultima perioadă, în luna mai, numărul maşinilor străine înmatriculate în Dâmboviţa dublându-se, de la 20 de maşini pe zi, la 40-50 de maşini. Deşi puterea de cumpărare a populaţiei judeţului nostru nu este foarte mare, şoferii dâmboviţeni îşi achiziţionează maşini din diferite ţări. Cele mai multe dintre ele sunt aduse din Italia, Belgia şi Germania. În general, dâmboviţenii optează pentru maşinile second-hand din alte ţări deoarece sunt mai ieftine.
