kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Cornești: Malul Ialomiței, depozit ilegal de gunoaie – VIDEO și FOTO

[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”J2xQrlQ944M”]

       Malul stâng al Ialomiței este sufocat de gunoaie în zona izlazului de la Ibrianu, comuna Cornești. Animalele sătenilor pasc printre resturi menajere sau provenind din construcții. Camioanele cară încontinuu mizerie, fără ca autoritățile să intervină.

         În luna martie, la sesizarea lui Decebal Vleja, copreședinte al PNL Cornești, Garda de Mediu a efectuat un control cu privire la depozitul ilegal. Din nota de control rezultă că Primăria Cornești era cea care stocase mizeria. După spusele inspectorilor, gunoiul era depozitat provizoriu în vederea predării unui agent de salubritate. Garda de Mediu a socotit că în zonă sunt  cca.10 mc deșeuri vegetale , menajere și asimilabile, Pet-uri, din construcții și demolări etc., provenite din gospodăriile satului Ibrianu, pe o suprafață de cca.450 mp. În urma controlului, s-a dat ca termen pentru ridicarea mizeriei data de 8 aprilie. De asemenea s-a interzis depozitarea gunoiului pe islaz.

         Pe 9 aprilie, mizeria era tot acolo. Primăria Cornești a motivat că nu are bani pentru agentul de salubritate și a primit un nou termen: 8 mai, dar și o amendă usturătoare de 10 000 de lei.

         Până la cel de-al doilea termen  mai sunt câteva zile. Singura măsură luată până acum a fost aducerea în zonă a unui container.

cornesti (2) cornesti (3) cornesti (4) ibrianu

cornesti (5)

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media