Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif kiss2025a.jpg

Comunitățile din Dâmbovița, mai bine pregătite: instruiri esențiale organizate de ISU

În perioada 25–27 noiembrie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița a organizat activități de instruire cu președinții comitetelor locale pentru situații de urgență, cu șefii serviciilor private pentru situații de urgență de la operatorii economici din județ, precum și cu șefii serviciilor voluntare pentru situații de urgență de la nivelul localităților.
Activitățile organizate au avut următoarele obiective principale:
– precizări privind aplicarea O.M.A.I. nr. 51/2024 pentru aprobarea criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență;
– analiza participării personalului cu funcții de conducere și de specialitate din administrația publică locală la cursurile de pregătire în domeniul situațiilor de urgență;
– prezentarea concluziilor desprinse din controalele de prevenire desfășurate la nivelul localităților;
– evaluarea situației operative la nivelul județului, ca urmare a producerii unor situații de urgență;
– stadiul actual al adăposturilor de protecție civilă existente la nivelul județului, gradul de funcționare a acestora și necesitățile de întreținere ce revin autorităților locale.
588718610 1241330044686577 4031470417442437913 n
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media