kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Cine-i vinovat pentru această anomalie: asfaltatorul sau şoferul maşinii?

 

Bucurie mare pe o străduţă a Târgoviştei, paralelă cu Constantin Brâncoveanu, unde vineri au început semnele intrării în normalitate, adică a asfaltării. Udrişte Năsturel este strada cu pricina şi a fost prinsă la începutul anului în programul de asfaltării a primăriei, iar acum, la început de iulie, i-a vent rândul. Deşi, de doar câteva sute de metri, Udrişte Năsturel este zilnic tranzitată de sute de maşini, pentru că în zonă se găsesc: OPC, Metrologia, sediul unui trust de presă, un cunoscut magazin non-stop, o cofetărie cu tradiţei şi sediul unei firme de distribuţie cablu şi servicii internet. Ce să mai lume multă, care de vineri a tot ocolit zona, graţie unor semne şi panouri care atenţionau şoferii şi trecători despre lucrări. Au mai fost însă şi încăpăţânaţi care au forţat drumul şi vineri, când abia de decoperta, dar şi astăzi, când se asfalta la peste 37 de grade celsius în Târgovişte, în condiţii de cod portocaliul de caniculă. De departe cel mai “tare” şofer este cel al maşinii din imagine, care a  reuşit să lase strada Udrişte Năsturel ştirbă! După plecarea asfaltatorilor, părerile în cartier erau împărţite. Unii spuneau ca e foarte bine că s-a făcut, alţii că de vină pentru situaţia din imagine sunt asfaltatorii cărora le-ar fi fost lene să mute maşina, iar alţii, au luat partea muncitorilor, considerând că mutarea maşinii ar fi fost ilegală şi că ei, în aceeaşi situaţie ar fi procedat la fel de teama avarierii automobilului pe care l-ar fi plătit apoi din buzunar. Deci cine-i viovat? Aşteptăm părerile dumnevoastră în secţiunea de comentarii a articolului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media