Un nou proiect de lege pentru modificarea Codului Rutier a fost lansat în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne. Proiectul vine cu o veste care stârneşte controverse, proba practică şi cea teoretică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere vor fi înregistrate video şi, după caz, audio.
Sistemele tehnice de monitorizare a probei practice ar urma să fie montate pe autovehiculele folosite la susţinerea examenului, mai puţin în cazul motocicletelor şi mopedelor, iar înregistrările vor fi stocate de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, care organizează examenul, pentru o perioadă de cel mult un an. Potrivit proiectului, acesta, alături de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor,vor fi singurele care vor avea acces la înregistrări.
De asemenea în proiectul de lege se mai prevăd noi termene pentru suspendarea dreptului de a conduce – respectiv o perioadă de 120 de zile când fapta şoferului a fost urmărită ca infracţiune, dar s-a dispus aplicarea unei sancţiuni administrative, şi de 180 de zile, în cazul unui accident de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane prin încălcarea unei reguli de circulaţie care se sancţiona prin suspendarea dreptului de a conduce şi în cazul în care fapta nu e urmărită ca infracţiune. Totodată, şoferii amendaţi care nu achită valoarea sancţiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plăţii, prevedere inclusă şi într-un proiect de ordonanţă de urgenţă lansat în dezbatere publică pe 22 februarie pe site-ul MAI.