România va avea un subprogram destinat pomiculturii, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, însă, spre nemulţumirea pomicultorilor, nu au fost alocaţi decât jumătate din banii solicitaţi.
“Din păcate, cererea noastră a fost undeva la 450 de milioane de euro. S-au alocat 200 de milioane, destul de puţin pentru pomicultura românească. Dacă facem un calcul simplu, înseamnă undeva la 2000 de hectare pe an să se planteze în România. Ar fi trebuit suprafeţe mult mai mari, dar că, ulterior, dacă acei bani se vor consuma, se va încerca, vor fi luaţi la alte măsuri unde nu s-au cheltuit banii şi alocarea pentru acest sector. Este o problemă, pentru că toată lumea ce zice?<Pomicultorii se aşteptau să fie un program mult mai amplu ca viţa de vie> El este pe hârtie mult mai amplu, numai că banii sunt limitaţi“, a declarat, în ultima conferinţă de presă a DAJ Dâmboviţa, Ion Oprea, directorul Camerei Agricole Judeţene şi preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni.
Recent, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, s-a declarat îngrijorat de posibilitatea ca Ministerul Agriculturii să nu ia decizia înfiinţării unui subprogram european dedicat pomiculturii, subprogram ce ar putea beneficia de fonduri europene dedicate în perioada 2014-2020, dar fără de care acest sector al agriculturii ar pierde foarte mult.
Vezi AICI ce spune Ion Oprea despre grupurile de producători, considerate un factor important pentru dezvoltarea pomiculturii.