ortooxacell kiss2022.gif Flax

Revine pesta porcină! Cazuri în trei localități din colțuri diferite ale județului

Comunicat de presă

 

Centrul  Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 17.06.2020, ora  15.00,  ca urmare a confirmării virusului de pestă porcină africană în două gospodării din județ precum și pe raza unui fond de vânătoare, după cum urmează:

–   1 gospodărie în orașul Pucioasa;

–   1 gospodărie în localitatea Samurcași – comuna Crevedia;

–   1 caz pe raza Fondului de vânătoare 15 Brăteiu (pe teritoriul comunei Pietroșița).

Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din cele două gospodării afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul localităților. Totodată, în conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricție (zona de protecție și zona de supraveghere) în jurul focarelor.

În ceea ce privește confirmarea virusului la mistreț, pe raza fondului de vânătoare menționat, s-a dispus îndeplinirea tuturor activităților prevăzute în planul de măsuri aprobat astăzi.

 

Biroul de presă al Instituției Prefectului

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media