Guvernul Romaniei a adoptat săptămâna aceasta o hotărâre prin care modifică actul normativ privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate.
Prezenta hotărâre introduce o nouă perioadă de depunere a cererilor de sprijin, respectiv 25 noiembrie – 13 decembrie 2013, întrucât anul 2013 reprezintă primul an de aplicare a schemei de ajutor specific pentru crescătorii de ovine/caprine, iar numărul de cereri depuse până în prezent pentru solicitarea ajutorului specific a fost foarte mic. În prima perioadă, în Dâmboviţa au solicitat sprijin 68 de crescători pentru un efectiv total de 7294 animale.
De asemenea, hotărârea de guvern prevede simplificarea documentației necesare pentru solicitarea ajutorului specific, creându-se astfel posibilitatea depunerii unui singur tip de document care să ateste eligibilitatea animalelor pentru care se solicită sprijinul financiar, luându-se în considerare situațiile concrete din teritoriu referitoare la mișcarea animalelor.
Director executiv,
Ec. Corina Alexandrina GARLEANU
Intocmit:
Cons. Oana NASTASE –
Responsabil mass – media