Veste bună pentru fermieri. După ce, la sfârșitul lunii trecute, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de acord prealabil pentru ajutorul de stat prin rambursarea diferenței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, executivul a aprobat, în şedinţa de guvern de miercuri, deschiderea unei noi sesiuni de depunere a cererilor de acord prealabil, aferent anului 2014, în perioada cuprinsă între 5 mai și 10 iunie , inclusiv.
„Cred că este o informație pe care mulți producători agricoli o așteaptă, pentru că au tot fost solicitări și ne întrebau dacă se mai instituie o nouă perioadă”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Oana Năstase, purtător de cuvânt al APIA Dâmbovița.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Fermierii pentru care a fost emis acordul prealabil de finantare, trebuie să depună, pe lângă cerereile trimestriale, și o situatie centralizată referitoare la cantitățile de motorină achiziționate în trimestrul respectiv, precum și celelalte ducumente prevăzute în ordinul Ministerului Agriculturii, emis in acest sens. Totodată, beneficiarii trebuie să își exprime în scris opțiunea pentru modalitatea de achiziționare a motorinei, aceasta putând fi făcuta integral sau în mai multe tranșe.