Specialiştii APIA Dâmboviţa au demarat, începând cu 16 iulie, controlul în teren la producătorii de lapte şi carne de vacă din zone defavorizate, pentru care perioada de depunere a cererilor de sprijin s-a încheiat pe 15 iulie.
“Eşantionul de control se extrage de către APIA central, acesta fiind alcătuit din cele două eşantioane de control alese pe baza analizei de risc, cât şi a factorului aleatoriu. În judeţul nostru au fost depuse 827 de cereri de sprijin, care totalizează 2943 de capete. Procedural, minim 10% dintre fermieri vor fi verificaţi şi minim 5% din animalele declarate. Controlul are ca scop verificarea celor patru elemente de identificare. Primul este acela că fiecare animal trebuie să fie crotaliat cu două crotalii. Noi verificăm corespondenţa acestor numere. Al doilea element îl reprezintă înregistrarea în registrul naţional al exploataţiilor, al treilea element este existenţa paşaportului pentru fiecare animal, în original, iar ultimul element al sistemului de identificare îl reprezintă registrul individual al exploataţiei pe care îl are fiecare fermier”, a declarat Cătălin Știrbu, șef Birou inspecții cote de lapte și supracontrol.
Controlul la faţa locului la producătorii de lapte din zone defavorizate se va desfăşura până pe 16 ianuarie 2014, iar în judeţul nostru se estimează că vorfi verificaţi peste 160 de fermieri, cu peste 700 de capete de animale.
Anul trecut, sprijinul pe cap de animal a fost de 93,42 de euro.
Zona defovarizată este zona de munte, la care se adaugă, potrivit informaţiilor oferite de consilierul APIA Oana Năstase, zonele cu condiţii specifice, Aninoasa, Glodeni, Ocniţa şi Doiceşti.