Potrivit ultimelor informaţii oferite de reprezentanţii APIA Dâmboviţa, în cadrul recentei conferinţe de presă, s-a încheiat controlul pe teren pentru crescătorii de bovine din zona defavorizată.
Anul acesta, au fost depuse 827 de cereri, pentru 2493 de capete. Eşantionul de control a cuprins 91 de exploataţii , cu 401 animale. “Pe lângă aceste animale, au fost luate în evidenţă şi animalele găsite în plus faţă de cele declarate în cerere. Deci, practic, s-au verificat toate animalele din exploataţie. Ca o concluzie, putem spune că neregulile găsite nu au mai fost atât de semnificative ca în anii anteriori. Oamenii au înţeles că trebuie să aibă o colaborare mai bună cu medicii veterinari, să-şi facă ordine în exploataţie. Orice mişcare de efective trebuie să se facă cu acte înregistrate în evidenţele medicului veterinar. Orice dispariţie, orice accident prin care animalul nu se mai regăseşte în efectivul din exploataţie trebuie menţionat, trebuie să aibă un document eliberat de medic, să se vadă în ce condiţii a ieşit acest animal din exploataţie. În concluzie, vreau să vă spun că din 401 animale verificate, au fost în regulă, fără probleme 379. În urma controlului, vor intra la penalizări opt dintre fermierii verificaţi şi vor fi excluşi de la plată şase”, a declarat Oana Năstase, purtător de cuvânt APIA Dâmboviţa.
Aceasta spune că cei şase fermieri au fost excluşi de la plată, pentru că au avut efectivul minim de animale, adică două capete, din care nu a fost găsit decât unul, deci fermierii au devenit neeligibili.
Pentru cei opt penalizaţi se aşteaptă o grilă a penalizărilor, pentru a se stabili exact cât la sută din valoarea sprijinului vor mai încasa aceştia.