DÂMBOVIȚA: 10 milioane de lei, despăgubiri pentru pestă, au primit crescătorii de porci

Chiar dacă în momentul de faţă la nivelul judeţului Dâmboviţa nu mai sunt active focare de pestă porcină africană, la porcul domestic, specialiştii în domeniu semnalează că pericolul nu a trecut! Ba dimpotrivă, este foarte posibil ca pandemia să revină dacă nu va fi stăpânit fenomenul circulaţiei animalelor fără documente sanitar veterinare şi fără să se respecte normele sanitar veterinare.

De la directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, dr. Sandu Tolea am aflat că, la nivelul judeţului, în perioada 2019 – 2020, s-au sacrificat 5725 capete de animale, iar valoarea totală a despăgubirilor acordate proprietarilor de porci a fost de 9.360.100 de lei. „Momentan nu mai sunt probleme, dar trebuie să avem grijă să nu înceapă iar circulaţia animalelor dintr-o parte în alta şi  fără forme legale. Atrag atenţia samsarilor să înţeleagă că pesta porcină nu s-a închis şi că circulaţia animalelor fără documente sanitar veterinare şi fără să respecte normele sanitar veterinare… poate fi chiar penală.

Pe ceea ce înseamnă animale şi păsări târgurile încă nu funcţionează, dar din cauza pandemiei se pare că samsarii au înflorit şi îşi fac de cap. Cert este că noi o să facem nişte acţiuni comune cu Poliţia şi sper să stăpânim flagelul acesta al comerţului ilegal şi ilicit cu animale şi păsări. Zonele sunt cunoscute foarte bine şi mă refer la Picior de Munte, Vulcana Pandele, Vulcana Băi, Moroieni, dar cea mai rău famată din acest punct de vedere este zona Picior de Munte”, a precizat directorul DSVSA Dâmboviţa, dr. Sandu Tolea

În data de 21 mai 2020 a fost consemnată stingerea ultimului focar de pestă porcină africană din localitatea Mavrodin, oraşul Răcari. Măsura a fost luată având în vedere că nu au mai fost depistate animale bolnave, moarte sau cu semne clinice atribuite Pestei Porcine Africane, iar  rezultatul probelor serologice recoltate de la suinele din zona amintită a fost unul negativ. În judeţul Dâmboviţa au fost active 70 de focare de PPA la porcul domestic, confirmate în 31 de localităţi.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro