APIA Dâmboviţa anunţă: A fost aprobat Ghidul solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat

 

„Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”

La categoria deținătorilor privați de teren agricol și neagricol se încadrează persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat, precum și formele asociative ale acestora.

 

În atenţia deținătorilor publici de teren agricol și neagricol, inclusiv a unităţilor administrativ teritoriale de nivel LAU 2 (comune, orașe, municipii), dar și a persoanelor juridice de drept public, precum și formele asociative ale acestora! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dâmboviţa informează că a fost aprobat Ghidul solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”,din cadrul Măsurii 8 „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătățirea viabilități pădurilor”, din Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Ediția I – august 2019, Sesiunea 4/2019!

Scopul ajutorului îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole și neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite, respectiv trupuri de pădure si perdele forestiere de protecție pe terenurile agricole și neagricole. În categoria deținătorilor publici de teren agricol și neagricol sunt incluse unităţile administrativ teritoriale de nivel LAU 2 (comune, orașe, municipii) și alte persoane juridice de drept public, precum și formele asociative ale acestora.

La categoria deținătorilor privați de teren agricol și neagricol se încadrează persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat, precum și formele asociative ale acestora.

Suprafața terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecție, trebuie să fie de cel puțin 0,5 ha, iar suprafața compactă minimă împădurită de cel puţin 0,1 ha. Suprafața terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure, trebuie să fie de cel puțin 1 ha, iar suprafața compactă minimă împădurită de cel puțin 0,5 ha. Sprijinului public nerambursabil este de 100% din totalul costurilor eligibile.

Pentru mai multe detalii privind pregătirea, întocmirea şi depunerea Cererii de Sprijin, modalitatea de selecţie, aprobare şi implementare a angajamentului, lista documentelor, avizelor şi acordurilor necesare, modelul Cererii de Sprijin, al angajamentului, precum şi alte informaţii utile implementării schemei de ajutor de stat, Ghidul Solicitantului poate fi consultat pe site-ul APIA, la link-ul: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Ghidul_solicitantului_Masura_8_Sesiunea_4__forma_finala_clean.pdf .

 

 

                                                                                                                                                         


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro