ASOCIAŢIA GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ URMASII BASARABILOR
Apel de selecţie pentru măsura 41-501
„Dezvoltarea teritoriului, menţinerea obiceiurilor şi meşteşugurilor precum şi îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală”
Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M 41-501 3/2013
Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:
A.Publici:
ü Autorităţile locale (comune) sau asociaţii/parteneriate ale acestora prin reprezentantii lor legali conform legislatiei nationale in vigoare;
ü Instituţii ale statului sau asociati/parteneriate ale acestora care detin in proprietate sau administrează obiectele de investiţie.
B.Privati:
ü ONG-uri şi instituţii de cult definite conform legislaţiei naţionale în vigoare;
ü Persoane fizice şi juridice sau asociatii/parteneriate ale acestora care deţin în proprietate sau administrează obiectele de investiţie .
Data lansării apelului de selecţie: 28.11.2013
Fondul disponibil pentru acestă sesiune de cerere de proiecte este de 384.001 Euro.
Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect (maximum 200.000 euro)
Suma maxima a unui proiect 400.000 Euro.
Data limită de depunere a proiectelor: 31.12.2013, ora 14:00
Locul şi intervalul orar în care se pot depune proiectele:
Depunerea proiectelor pentru măsura 41-501 se va face la sediul GAL Urmasii Basarabilor, din Comuna Gura Foii, Sat Gura-Foii, judeţul Dambovita, de luni până vineri în intervalul orar 09:00 – 15:00.
Informatii detaliate privind accesarea si derularea Masurii 501 sunt cuprinse in Ghidul Solicitantului Masurii 501 „Dezvoltarea teritoriului, menţinerea obiceiurilor şi meşteşugurilor precum şi îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală” precum si Planul de Dezvoltare Locala disponibil pe site-ul www.urmasiibasarbilor.ro
Datele de contact a GAL Urmasii Basarabilor unde solicitanții pot obține informații suplimentare:
ASOCIAȚIA GRUPUL DE ACȚIUNE LOCALĂ URMAŞII BASARABILOR, COMUNA GURA FOII, JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
Web site: www.galurmasiibasarabilor.ro
e-mail:[email protected]
La sediul Gal exista disponibilitatea unei variante electronice(suport CD/DVD) sau pe suport tiparit a informatiilor detaliate aferente masurii 501.